BuzauDe la Wikipedia, enciclopedia libera

Municipiul Buzau este resedinta si cel mai mare oras al judetului Buzau, România. Are o populatie de 134.227 locuitori. Atestat înca din anul 376 d.Hr, Buzau a fost un important târg si sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Dupa ce a fost distrus în repetate rânduri în secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, Buzaul si-a revenit treptat pentru a deveni azi un oras modern si important din sud-estul României.

Cuprins

Geografie

Municipiul Buzau este situat în zona centrala a judetului, la 120 km de Bucuresti, în sud-estul României, si ocupa o suprafata totala de 81,3 km².

Municipiul se afla la cotul Carpatilor de curbura, la confluenta drumurilor între patru mari provincii românesti: Muntenia, Transilvania, Moldova si Dobrogea. Râul Buzau, pe al carui mal drept se afla, formeaza limita nordica a orasului. Forma orasului este alungita, orasul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzaul ocupa altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor pâna la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este si altitudinea în centrul orasului, în piata Dacia). ^[1]Astfel, Buzau este un oras aflat într-un relief plat, cu o diferenta de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.^[1]

Clima

Precipitatiile anuale sunt de 500 mm^[2] si zapada, iarna, poate ajunge pâna la 30cm^[2]. Râul Buzau are fluctuatii de debit frecvente. În special primavara, la topirea zapezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orasul a fost construit departe de o albie majora adânca, astfel ca râul nu indunda orasul. La indundatiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordica a orasului, dar nu au produs pagube în oras.

Clima este mai ales continentala, media fiind de 92 de zile de înghet pe an (16 zile cu temperaturi sub -10°C), dar si cu 92 de zile de vara, calde si secetoase.^[2] Vânturile locale includ Crivatul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) si Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest si aduce vara aer uscat si cald si iarna conduce la ridicarea temperaturii.^[3]

Flora si fauna

Flora Buzaului este reprezentata mai ales de o padure aflata în vestul orasului, rest din Codrii Vlasiei, padure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupa 10 hectare din aceasta padure. Mare parte din strazile din Buzau au copaci plantati pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Balcescu si tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în gradini se numara trandafiri, zambile, lalele, bujori, si petunii, ca si vita de vie si iedera pentru umbra.

Fauna salbatica din Buzau este compusa din animale adaptate vietii în oras. Cele mai des întâlnite pasari sunt vrabia, si gugustucul, iar rozatoarele sunt reprezentate de dihor si sobolanul cenusiu. Lacurile sunt populate cu pesti mici, cum ar fi boarta si tiparul, si de gusteri si melci.

Istorie

Etimologie

Plecând de la forma greceasca Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera ca numele Buzaului vine de la forma tracica Bouzeos, transcris gresit (Μπ se pronunta B în greceste, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza ca denumirea deriva din radicalul trac "Buzes", la care s-a adaugat sufixul "eu", forma a vechiului "aios" (greco-latin).^[4]

Preistorie

În parcul Crâng s-au descoperit asezari din neolitic (cultura Gumelnita), din epoca bronzului (cultura Monteoru) iar în zona industriala Buzau-Sud au fost descoperite asezari geto-dacice.

Atestare documentara

Prima mentiune documentara a râului Buzau este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisa de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relateaza despre martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului crestin Sava, înecat de catre goti în râul Buzau. Copii ale documentului "Patimirea Sfântului Sava" se pastreaza la Biblioteca Vaticanului si Biblioteca "San Marco" din Venetia.^[5] Unele lucrari ignora documentul de la Venetia, considerând ca el face referire doar la râul Buzau si ca astfel prima atestare documentara a orasului Buzau este documentul din 1431 din timpul lui Dan al II-lea.^[6]^[7]

Târg si sediu episcopal în evul mediu

Gustav Treiber, în lucrarea sa Siebenburgische Viertel Jahresschrit afirma ca în secolul al XII-lea orasul era înconjurat de un zid cu patru porti în cele patru directii principale.^[8]

Prima mentionare documentara a Buzaului ca târg si punct de vama într-un document intern este cel emis la 30 ianuarie 1431 de domnitorul Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comert brasovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care si Buzaul, la fel ca în timpul domnitorului Mircea cel Batrân.^[8] Actul sugereaza ca orasul avea titulatura de târg cel putin dinainte de domnia lui Mircea cel Batrân.

În anul 1500 a fost înfiintata Episcopia Buzaului, orasul devenind resedinta episcopala.

În 1507, Buzaul figureaza (sub numele de Boza) pe o harta, realizata de Nicolaus Germanus. La acea vreme, orasul era al patrulea ca marime din Tara Româneasca, si important partener comercial al Brasovului. Între 1503 si 1515, negustorii din Buzau au comercializat marfa în valoare de 2.245.835 aspri^[8] (o moneda otomana). Un document datat 1536 arata ca orasul era administrat de un judet (primar) si 12 pârgari alesi^[9]. Complexul episcopiei este legat de centrul orasului si de parcul Crâng (la vremea aceea, o padure mare aflata lânga oras) de o retea subterana de tunele, care dateaza din secolul al XVI-lea. Rolul acestor tunele era acela de stocare a proviziilor si de a furniza o cale de evacuare a cetatenilor în caz de pericol^[10].

În anul 1571 a fost construita manastirea Banului, ctitorie a lui Andronic Cantacuzino. Manastirea este denumita a "Banului", dupa numele dregatoriei ctitorului, din 1618. În 1722, biserica a fost rezidita de Andreiana, sotia lui Serban Cantacuzino. În 1884, la pictarea Bisericii a participat si Gheorghe Tattarescu. Din 1575 dateaza cea mai veche atestare a Bazarului - al doilea din Tara Româneasca - piata permanenta cu dughene, pravalii, pivnite, magazii. Orasul era la acea vreme compus din patru parti principale: episcopia, manastirea Banului, târgul vechi si orasul, ultimul aflat între manastire si episcopie.

În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, 18.000 de sârbi s-au stabilit în Tara Româneasca. Câteva familii au venit în Buzau, construindu-si casele într-o zona de lânga râul Buzau, cunoscuta pâna astazi sub numele de Sârbi. Ulterior, în anii 1792-1838, multi refugiati bulgari s-au stabilit în acelasi cartier. ^[11]Datorita similitudinilor între limbile vorbite de cele doua grupuri etnice, localnicii au numit si pe noii veniti tot sârbi. Bulgarilor li s-a dat pamânt în apropierea râului, unde au înfiintat gradini de zarzavaturi. ^[11]

Distrugeri succesive

Sfârsitul Evului Mediu a adus orasului un val de distrugeri, Buzaul fiind complet sau partial devastat de razboaie repetate si invazii militare straine, dar si de catastrofe naturale.

Armata lui Mihai Viteazul a stationat în Buzau în 1596. Dupa plecarea acesteia, orasul a fost devastat în 1597 de raiduri otomane si tataresti. În anul urmator, Mihai Viteazul a adus daruri locuitorilor orasului, pentru a compensa pagubele. Cronicarul Balthasar Walter descrie invazia tatareasca din 1597:

„

[Tatarii] prada câmpia din jurul Buzaului, Brailei, Bucurestiului si alte orase pe care turcii le lasasera neatinse, fie nu le stricasera chiar de tot, lua în captivitate pe localnicii surprinsi si lua toate veniturile de peste an, si dadu foc celor mai multe locuri.^[12]

”

În aprilie 1616, multe case din Buzau au fost arse în timpul unei invazii polone. Locuitorii s-au refugiat în muntii si padurile din împrejurimi. Toate titlurile de proprietate funciara s-au pierdut la acesta data. Un an mai târziu, în iulie 1617, orasul a fost ocupat din nou de armata otomana.

Buzau a fost devastat din nou de tatari în 1623, dupa cum arata o scrisoare a lui Matei Basarab din 1633:

„

[Episcopia Buzaului] este cu totul parasita si robita si arsa de pagânii tatari în toti acesti ani.^[13]

”

O invazie turceasca din 1659 a dus la distrugerea totala a Buzaului, multi locuitori fiind luati prizonieri.^[14] În 1679, Buzau a fost din nou distrus de otomani. Orasul a fost reconstruit de fiecare data, aparând astfel pe o harta din 1700 a Tarii Românesti, tiparita la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe harta figureaza alte 22 de orase si târguri din tara.^[15]

Dupa o perioada de pace relativa, timp în care episcopia a primit finantari de la domnitor pentru a descrie o scoala în greaca si o alta în slavona, în 1739, în timpul unui razboi ruso-turc, trupele rusesti si cazacii lui Frilow au devastat Buzaul, luându-l pe episcop cu ei.^[15]

În timpul altui razboi ruso-turc, în anii 1768-1774, oastea otomana a ars toate casele si pravaliile, din oras neramânând nicio cladire întreaga. Biserica episcopiei a fost si ea distrusa, iar episcopul s-a mutat temporar la Bucuresti. Biserica manastirii Banului a fost singura care a ramas întreaga, fiind distrusa în 1774 de un cutremur. De asemenea, în timpul Razboiului ruso-turc din 1787-1792, orasul a fost distrus din nou. ^[16] Lungul sir de razboaie devastatoare a continuat în 1806 si 1807, când armata otomana a ars din nou Buzaul, ucigând 230 de oameni. Localnicii au fugit în valea Niscovului, de unde s-au întors numai în 1812.^[17] Înainte de acest razboi, un nou cutremur puternic, în 1802, a darmat toate bisericile din oras.^[17]

Epidemiile de holera si de ciuma bubonica de la începutul secolului al XIX-lea au decimat si ele populatia orasului (vezi Ciuma lui Caragea).^[17]

Ultimul razboi care a devastat orasul a fost în 1821 în timpul razboiului grec de independenta, când luptele dintre turci si Eteria au dus la devastarea orasului. Ispravnicii din oras spuneau ca "Locuitorii refuza sa se întoarca la casele lor, iar pe noi ne-au lasat singuri"^[18]. Dupa aceasta, în urma adoptarii Regulamentului Organic, a început o perioada de reconstructie si modernizare. Tara Româneasca a încetat sa mai fie teatru de operatiuni în razboaiele dintre Imperiul Otoman si Rusia, conflictele mutându-se în Crimeea, Balcanii de Vest si de Sud si în Caucaz.

Astfel, desi Buzau este atestat documentar ca polis înca din secolul al IV-lea e.n., si ca târg din 1431, cea mai veche cladire din oras este Casa Vergu-Manaila, construita în secolul al XVIII-lea, în preajma anului 1780. Casa Vergu-Manaila era proprietatea unei familii boieresti, numita Vergu, care detinea si o cârciuma si o brutarie în oras.^[17]

Dezvoltarea din secolul al XIX-lea

De-a lungul secolului al XIX-lea, orasul a depasit dificultatile reconstructiilor repetate si a început sa se dezvolte ca oras modern cu o viata economica si culturala puternica. Padurea Crâng a devenit loc de petreceri pentru localnici începând cu 1829 si în cele din urma a fost amenajata ca gradina publica în 1850.

Au început sa se înfiinteze scoli, episcopia deschizând o scoala de pictori de biserici si iconari, condusa de Nicolae Teodorescu si unde a studiat si pictorul Gheorghe Tattarescu. Un an mai târziu episcopul Dionisie Romano a deschis Scoala Normala (scoala de învatatori), scoala ce pregatea învatatori pentru scolile generale din oras si pentru cele din 115 sate. Seminarul teologic ortodox din Buzau, înfiintat în 1836, a fost a doua scoala teologica din Tara Româneasca, dupa seminarul din Bucuresti.

Cel mai vechi recensamânt cunoscut al Buzaului, datând din anul 1832, arata ca în Buzau locuiau 2.567 de oameni dintre care: 18 evrei, 1 englez, 1 austriac si restul (99%) români.

În perioada 1837-1840 s-a introdus iluminatul public. Lampile de pe strazi functionau cu lumânari de seu, la început functionând 38 de lampi. Pâna în 1861, numarul acestora crescuse la 50. În 1841, strazile orasului, pâna atunci dezordonate si întortocheate, au fost realiniate dupa reguli urbane.^[19]

În 1842 în oras exista un medic, o moasa autorizata oficial si o echipa de pompieri. În timpul Revolutiei de la 1848, s-a înfiintat la Buzau o Garda Nationala, supervizata de Barbu si Nicolae Balcescu, imediat dupa organizarea guvernului revolutionar de la Bucuresti în iunie. Revolutia a fost însa înabusita de armatele otomane si rusesti si Buzaul a fost ocupat de armata rusa timp de trei ani. Tot armata rusa a ocupat Buzaul din nou în 1853 în timpul Razboiului Crimeei. Dezvoltarea orasului a continuat dupa încheierea acestei ocupatii militare.^[20]

La divanele ad-hoc organizate dupa Congresul de la Paris din 1856, marea majoritate a reprezentantilor Buzaului au votat pentru unirea Tarii Românesti cu Moldova. Mai târziu, dupa ce cele doua tari au intrat într-o uniune personala pe 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu entuziasm de locuitorii Buzaului si a fost convins de acestia sa ramâna peste noapte în oras, în timp ce era pe drum de la Iasi la Bucuresti. Proaspat alesul domnitor al Tarii Românesti si Moldovei a plecat a doua zi din oras pe Strada Mare, o strada denumita astazi, în amintirea evenimentului, Bulevardul Unirii.^[21]

Cladirile de pe strada Cuza Voda (la acea vreme numita Strada Târgului) au fost ridicate între 1850 si 1880 într-un stil specific caselor negustoresti din secolul al XIX-lea din sud-estul europei – cladiri cu parter si etaj, cu pravalii la parter, si locuinte la etaj.

Viata culturala a înflorit si ea, si în 1852, a avut loc în Buzau pentru prima oara un spectacol de teatru. În 1854, episcopia a importat o tiparnita de la Viena, tiparnita folosita pentru a tipari Biblia de la Buzau, a patra Biblie în limba româna (primele trei fiind Biblia de la Bucuresti din 1688, o Biblie tiparita la Blaj în 1792 si o alta tiparita la Sankt Petersburg în 1819).

Sistemul de iluminat public a fost îmbunatatit în 1860 prin introducerea lampilor cu gaz. În acelasi an, casele au fost numerotate, iar strazile principale au fost pietruite. Spitalul Gârlasi (astazi, Spitalul de boli infectioase) a fost înfiintat în 1865, devenind astfel primul spital permanent.

Teatrul Moldavia a fost deschis în 1898 într-o cladire din centrul orasului. Sala cu 400 de locuri a fost locul în care au tinut reprezentatii artistii importanti care au venit în Buzau, cum ar fi Constantin Nottara, George Enescu si localnicul Nicolae Leonard.

În 1899, primarul Nicu Constantinescu a demarat constructia Palatului Comunal, proiect finalizat în 1903. Palatul Comunal este si astazi cea mai cunoscuta cladire din oras. Constantinescu a decis sa rearanjeze strazile centrale ale orasului, strazi înguste si întortocheate, mostenire a vechii istorii de oras-târg si a repetatelor distrugeri urmate de reconstructii dezorganizate ale cladirilor. Astfel, au fost construite Bulevardul Parcului (între Palatul Comunal, aflat în centru, si Parcul Crâng) si Bulevardul Garii (care leaga centrul orasului de gara), bulevarde largi si drepte.

În aceasta perioada, Constantin Brâncusi si Ion Luca Caragiale au locuit pentru scurt timp în Buzau. Caragiale a închiriat un restaurant lânga gara în 1894 si a locuit acolo timp de un an. În acest timp, el a tinut o prelegere publica, al carei subiect planificat, Tehnica prozei a fost schimbat în ultimul moment în Cauzele prostiei omenesti.^[22] Brâncusi a locuit în oras în vara lui 1914, dupa ce Eliza Seceleanu, vaduva unui tânar boier local, l-a angajat sa-i realizeze doua sculpturi: Rugaciune si bustul lui Petre Stanescu, raposatul ei sot. Dupa ce a realizat cele doua sculpturi la Paris, Brâncusi le-a adus în Buzau si a locuit acolo timp de câteva luni cât a lucrat la pregatirea soclurilor acestora. Ambele sculpturi au decorat mormântul lui Stanescu din cimitirul Dumbrava, dar au fost mutate la Muzeul National de Arta al României din Bucuresti, fiind înlocuite de doua copii.^[23] Copiile au fost furate în 1999 si nu au mai fost înlocuite.

Primul bec electric din oras a fost instalat în 1899, în fata gradinii publice din centrul orasului. Primul spectacol cinematografic din Buzau a avut loc în 1904, într-o berarie de pe Bulevardul Parcului, si a fost organizata de un localnic pe nume Nicolae Mihailescu.^[24]

Cele doua razboaie mondiale si perioada dintre ele

În timpul primului razboi mondial, orasul a fost ocupat, din 14 decembrie 1916 pâna pe 14 noiembrie 1918, de trupe germane, si multi localnici s-au refugiat în Moldova sau în zona rurala din preajma orasului. Buzaul a revenit dupa razboi sub administratie româneasca.

În 1921, s-a înfiintat o echipa de fotbal, numita Vârtejul, si primul meci de box din Buzau s-a desfasurat în 1931, când s-a tiparit si primul ziar sportiv.

Dupa 1918, Buzau a continuat sa se dezvolte, devenind treptat centru industrial. Uzina electrica, a carei constructie începuta în 1911 a fost întrerupta de anii de razboi, a fost în cele din urma data în folosinta în 1928, ceea ce a avut drept consecinta generalizarea iluminatului electric în oras.^[25]

Cel mai important primar al Buzaului din perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost Stan Sararu, care a construit în 1935 o piata de alimente moderna, care este astazi cea mai importanta piata agroalimentara din oras, numita piata Stan Sararu. Acelasi primar a demarat constructia Stadionului Crâng, a înfiintat o baie publica si a pavat strazile principale cu piatra cubica.^[26].

Un vultur, poreclit de localnici Ilie si crescut de un negustor din apropiere, a devenit mascota garii între 1930 si 1943. Ilie venea adesea în gara si mânca din mâinile calatorilor. Vulturul a murit în timpul celui de-al doilea razboi mondial, împuscat de soldati nazisti. În amintirea lui, o marca de bere produsa în Buzau s-a numit Vulturul, si o strada din oras poarta numele Strada Vulturului.^[27].

În timpul celui de-al doilea razboi mondial, armata sovietica a ocupat Buzaul la sfârsitul lunii august 1944, si, deoarece soldati germani erau baricadati în Palatul Comunal, turnul acestuia a fost darâmat cu tunul. Turnul a fost reconstruit dupa razboi. În zona au avut loc lupte dupa 23 august 1944, când maresalul Ion Antonescu a fost arestat în Bucuresti si guvernul sau pro-nazist a fost înlaturat de la putere. În Cimitirul Eroilor, aflat în partea vestica a orasului, au fost înmormântati soldatii români, germani si sovietici care au murit atunci.

Perioada comunista

Dupa razboi, când guvernul român a fost preluat de regimul comunist, Buzaul a pierdut statutul de resedinta de judet în 1952, fiind inclus în Regiunea Ploiesti. Judetul Buzau a fost reînfiintat în 1968.

Toate fabricile din Buzau au fost nationalizate si, mai ales spre sfârsitul perioadei comuniste, politica de sistematizare a guvernului comunist a dus la demolarea vechilor cartiere de case, ducând la schimbarea totala a aspectului orasului. Pâna în 1953, zonele rezidentiale erau compuse exclusiv din case, multe dintre ele fiind darâmate în aceasta perioada pentru a face loc blocurilor. Acest proces a fost la început lent, dar între 1980 si 1988, toate casele de pe strada principala a orasului au fost demolate si înlocuite cu blocuri. În acea perioada au fost distruse multe cladiri istorice, printre care si teatrul Moldavia. Din centrul istoric al Buzaului, doar casele de pe strada Cuza Voda au ramas în picioare. De asemenea, în 1969, un cartier rezidential a fost contruit în Parcul Crâng, reducându-i acestuia dimensiunile. Aceasta dezvoltare a fost uneori haotica, asa cum s-a întâmplat în 1985, când noul Bulevard Unirii a fost redirectionat de primarul Dochia, care a ordonat ca fundatiile unor blocuri în constructie la acea data sa fie astupate într-o singura noapte si ca strada sa treaca peste acestea.^[28]

În timpul regimului comunist, a avut loc si o industrializare fortata, platforma industriala Buzau-Sud fiind inaugurata în 1963. Locatia acesteia a fost aleasa pentru a folosi un teren nefertil, unde fusese înainte o rafinarie si care acum era acoperit de mlastini. Aceasta locatie prezinta si avantajul vânturilor locale care îndeparteaza de oras noxele produse de fabrici.

În aceasta perioada au fost aduse însa si unele îmbunatatiri orasului. Parcul Tineretului a fost construit în partea de est, cu o sala de sport si un bazin olimpic.^[29] În 1981, s-a deschis un cinematograf cu 650 de locuri, si un spital mare a fost construit între 1971-1973.^[30] În 1976, orasul a sarbatorit 1600 de atestare documentara. Pentru a marca evenimentul, a fost construit un obelisc în Parcul Crâng. În acelasi an, Piata Daciei, piata principala din oras aflata în fata Palatului Comunal, a fost pavata din nou, cu marmura de Magura, alba, rosie si gri, cu modele asemanatoare celor de pe costumele populare traditionale din zona Bisoca.^[31]

Postcomunism (dupa 1990)

Procesul de demolare a caselor a fost stopat dupa caderea comunismului în România, la sfârsitul lui decembrie 1989. Economia orasului a stagnat o perioada, dar Buzaul a reînceput sa se dezvolte, dupa ce întreprinderile de stat au fost privatizate si reorganizate si au aparut alte companii noi.

În 1991 s-a început lucrul la o catedrala ortodoxa, numita Catedrala Sfântul Sava. În 1995, un nou teatru, numit Teatrul George Ciprian, a fost deschis în Buzau.

Populatie

Evolutia populatiei

1832: 2.567
1899: 21.875
1992: 148.048
2002: 134.227

Structura etnica

La recensamântul din 2002, populatia Buzaului a fost de 134.227 locuitori, dintre care:

Români: 128.423 (95,67 %)
Romi (Tigani): 5.502 (4,09 %)
Altii: 0,24%

Structura religioasa

Dupa religie, majoritatea covârsitoare a locuitorilor (98,79%) sunt ortodocsi.

Economie

În perioada medievala, economia Buzaului era bazata pe comert, târgul fiind punct de vama si de schimb, si înflorind în urma pozitiei sale la curbura Carpatilor la întretaierea drumurilor care legau Tara Româneasca de Moldova si Transilvania. Vechea traditie de târg a Buzaului se pastreaza înca, târgul Dragaica tinându-se în luna iunie, în preajma solstitiului de vara si reunind mici producatori si comercianti din diverse regiuni ale României.

Reforma agricola din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în arenda, în 1897 si 1898, de catre gradinarii bulgari a unor terenuri achizitionate de stat de la episcopie. Acestia si-au dezvoltat sisteme de distributie a zarzavaturilor atât în Buzau, cât si în orasele din apropiere, ca Brasov, Ploiesti sau Râmnicu Sarat, activitatea lor devenind si mai prospera dupa împroprietarirea din 1921.^[32]

În urma încheierii perioadei distrugerilor orasului, dezvoltarea economica a capatat si o componenta industriala. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea retelei de cale ferata în România, retea în cadrul careia orasul Buzau constituia un important nod, a dat un puternic impuls evolutiei de la mici ateliere mestesugaresti spre instalatii industriale. Prima astfel de instalatie industriala a fost moara Garoflid, deschisa în 1883, care functiona si ca fabrica de postav si dimie.^[33] În 1894, s-a construit o rafinarie de petrol a societatii Saturn, rafinarie care a functionat timp de 50 de ani.

Dupa o scadere drastica la nivel national a productiei industriale cauzata de primul razboi mondial (productia din 1919 era doar un sfert din cea din 1913^[33]), dezvoltarea industriala a prins viteza în perioada interbelica. O componenta importanta a industriei locale a constituit-o industria de morarit. Prima moara industriala din oras, Garoflid, denumita Zangopol dupa noul sau proprietar, ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajati.^[34] O alta afacere importanta care a demarat în aceasta perioada a fost fabrica Metalurgica si Turnatorie – S.A., fondata în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Desi la început a avut o perioada dificila, fiind închisa în timpul Marii Crize, ea si-a redeschis portile în 1933.

Dupa al doilea razboi mondial, în urma deciziei de nationalizare din 11 iunie 1948 toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea, regimul comunist a trecut si la aplicarea politicilor de industrializare fortata, unele din industriile implementate aici nefiind potrivite locatiei.^[35] În 1965 s-a demarat proiectul zonei industriale Buzau Sud, o zona industriala de 318 ha, în zona în care se aflase rafinaria Saturn, aruncata în aer în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzau, nou înfiintate sau modernizate în aceasta perioada, se afla pe platforma Buzau Sud: Întreprinderea de sârma si produse din sârma (denumita dupa 1990 Ductil), Întreprinderea de aparate cale (dupa 1990, Apcarom), Întreprinderea Metalurgica (cea fondata în 1928), Întreprinderea de geamuri.

Alte întreprinderi industriale din Buzau au fost înfiintate în aceasta perioada în alte zone, cum este Întreprinderea de Contactoare aflata în zona de nord-est a orasului si cea de mase plastice (dupa 1990, Romcarbon S.A.) aflata în nord.

În ciuda industrializarii fortate, Buzaul nu s-a axat pe o singura industrie si nu a existat o singura întreprindere de care sa depinda întreaga economie a orasului. Conform noii legi a societatilor comerciale, adoptata în 1990, dupa înlaturarea regimului comunist, întreprinderile din oras s-au reorganizat ca societati pe actiuni. Doar câteva din aceste societati nu au supravietuit tranzitiei spre economia de piata, multe altele, în urma reorganizarilor, devenind sau redevenind competitive.

În prezent, cea mai mare companie bazata în Buzau este holdingul Romet, cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolatii pentru conductele de apa si gaze, filtre de apa, stingatoare de incendii si alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apa Aquator. În 1999, acest grup de firme a achizitionat si firma Aromet S.A., succesoarea fabricii Metalurgica, fondata în 1928.^[36]

Alte companii din Buzau au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondiala. Apcarom S.A., unic producator în România de aparate de cale ferata,^[37] a fost achizitionat de compania austriaca VAE, si are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei^[38]. Ductil S.A. [1] , una din cele mai mari societati economice din Buzau, a fost privatizata în 1999 si divizata în perioada 1999-2000 de noul actionar majoritar, FRO Spa, acesta pastrând doar sectia de electrozi si echipamente de sudura si vânzând celelalte sectii. Sectia care produce sârma, produse din sârma, plasa sudata, beton si feronerie a devenit Ductil Steel S.A.[2] si face parte din portofoliul companiei italiene Sidersipe^[39]. Sectia de pulberi feroase a devenit Ductil Iron Powder. În 2007, FRO Spa a cedat si pachetul majoritar al Ductil S.A. companiei rusesti Mechel, pentru 90 de milioane de euro.^[40]Zaharul S.A., producatorul de zahar din oras, a fost achizitionat de grupul Agrana România, cu capital austriac, grup care detine alte fabrici de zahar la Roman si la Tandarei.^[41]

Industria de morarit este în continuare o componenta a economiei locale, cel mai mare producator local pe aceasta piata fiind Boromir Prod, al carei actionar majoritar este grupul vâlcean Boromir Ind.^[42]

Transporturi

Calea ferata

Buzau este un important nod feroviar, legând Bucuresti si Ploiesti de Focsani, Galati si Constanta. Gara din oras a fost deschisa în 1872, împreuna cu calea ferata Bucuresti-Galati.

O ramificatie a acestei cai ferate, de la Buzau la Marasesti a fost deschisa dupa câtiva ani, pe 13 iunie 1881^[43], devenind prima cale ferata proiectata de ingineri români.

Linia Buzau-Nehoiasu, deschisa în 1908, leaga Buzau de multe din localitatile de pe valea Buzaului, inclusiv de orasele Nehoiu si Patârlagele.

Drumuri

La Buzau se poate ajunge pe DN2 (E85) de la Bucuresti si din orasele importante din Moldova. DN1B (E577) leaga Buzau de Ploiesti iar DN10 traverseaza Muntii Carpati pe la curbura sud-estica a acestora prin Pasul Buzau catre Brasov. La Galati si Braila se poate ajunge pe DN2B.

Doua autogari, una aflata în nordul orasului si cealalta în sud, în apropierea garii, sunt folosite de companiile private de transport care opereaza servicii regulate de legatura rutiera cu alte orase sau cu comunele din apropiere.

Transport aerian

Aeroportul international cel mai apropiat de Buzau este Aeroportul International Henri Coanda, din Otopeni, oras aflat la 110 km distanta.

Transportul public

În Buzau circula 10 linii regulate de autobuz, care leaga zonele rezidentiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industriala Buzau Sud), de centrul orasului si de gara. Exista câteva companii de taxi licentiate de primarie si care opereaza în oras si în localitatile apropiate.

Educatie si cultura

În 1868 s-a deschis prima librarie la Buzau, a lui Al. Georgescu, iar în 1873 a luat fiinta noua tipografie "Alexandru Georgescu", prima tipografie laica, deschizând drumul publicisticii buzoiene.

În 1873 Basil Iorgulescu a înfiintat Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" (Colegiul National "B.P.Hasdeu") iar în 1893 Biblioteca Publica "Carol I" în noul local al gimnaziului. Se constituie în 1895 prima colectie publica de piese arheologice, antropologice si istorice într-o sala a Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" ("B.P.Hasdeu") - în fapt primul muzeu la Buzau.

Colegiul National "B. P. Hasdeu" este cea mai prestigioasa institutie de învatamânt a orasului. El a luat fiinta în 1867, cladirea fiind construita pe un teren care a apartinut manastirii Banului, si a purtat numele de Gimnaziul Tudor Vladimirescu pâna în 1875, când a primit numele Alexandru Hâjdeu. Din 1932 el poarta numele "Bogdan Petriceicu Hasdeu".

În secolul al XX-lea se înfiinteaza noi scoli liceale, cea mai importanta fiind Scoala secundara de fete gr II. (devenita ulterior Colegiul National Mihai Eminescu), deschisa în 1919.

Începând cu anul 1990 se desfasoara anual „Concursul national de creatie literara «V. Voiculescu»”, un concurs pe doua sectiuni: poezie si proza scurta.

În 1992 se înfiinteaza „Colegiul Universitar Economic Buzau”, care apartine de structura „Academiei de Studii Economice Bucuresti”, prima institutie de învatamânt superior din oras.

Primul teatru din Buzau de dupa 1989, teatrul "George Ciprian" s-a înfiintat în 1996, prin eforturile lui Paul Ioachim, care a fost si director al teatrului, pâna la moartea sa în 2002. Teatrul este teatru de proiecte, neavând o trupa proprie. Din 2003, anual, la Buzau se desfasoara festivalul de teatru „Gala noilor generatii - Capul de Regizor”, un festival structurat pe cinci sectiuni si conceput pentru promovarea tinerilor regizori.

Principalul muzeu din oras este Muzeul Judetean de Istorie. Acesta gestioneaza atât expozitia de la sediul sau, cât si colectia de etnografie si arta populara Casa Vergu-Manaila, Casa Memoriala Vasile Voiculescu din Pârscov, Muzeul chihlimbarului de la Colti, precum si Tabara de sculptura de la Magura.

Sport

Clubul de fotbal-fanion al orasului este FC Gloria Buzau, fondat în 1973, a carui echipa este prezenta în Liga I, primul esalon de fotbal al României. Echipa îsi desfasoara meciurile acasa pe Stadionul Municipal, aflat lânga parcul Crâng.

În Buzau se afla si o sala de sport, care poarta numele handbalistului Romeo Iamandi, si în care se desfasoara competitii si întâlniri de hanbal, baschet, volei sau tenis de masa. Exista si un patinoar si un bazin olimpic de înot.

Turism

În Buzau functioneaza câteva hoteluri, printre care Hotel Pietroasa si Hotel Bucegi. În Buzau se pot vizita parcul Crâng si Casa Vergu-Manaila, cladire din secolul al XVIII-lea care gazduieste astazi o colectie de etnografie si arta populara. De asemenea, orasul Buzau se afla în apropiera altor obiective turistice, valea Buzaului, Vulcanii Noroiosi, Manastirea Ciolanu si tabara de sculptura de la Magura, statiunea Sarata Monteoru sau Pietroasele, localitate în care s-a descoperit un celebru tezaur gotic si un castru roman.

Politica si administratie

Consiliul Local este compus din 23 consilieri, împartiti astfel:

	Partid	Consilieri	Componenta Consiliului
	Alianta Dreptate si Adevar (3 PNL si 8 PD)	11
	Partidul Social Democrat	9
	Partidul România Mare	2
	Partidul Conservator (PUR)	1

Orase înfratite

Oudenaarde, Belgia (1999)
Agios Dimitrios, Grecia (2006)

Personalitati marcante

Vasile Voiculescu- scriitor
George Emil Palade– medic, laureat al premiului Nobel
Alexandru Marghiloman– om politic, prim-ministru al României
Basil Iorgulescu– pedagog si publicist

Bibliografie

Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanta Tanase, Doina Filoti (2002). Municipiul Buzau. Monografie (în româna). Buzau: Editura Alpha. ISBN 73-8054-59-1.
(1972) Judetele României Socialiste, editia a doua (în româna). Bucuresti: Editura Politica.
Stefan, Corneliu (1985). La noapte, Cotidianul (în româna). Bucuresti: Editura Eminescu.
Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu - monografie (1867-1997) (1998). Buzau